Am oprit la o benzinărie să alimentez. Localul era plin, tocmai parcase un autocar plin cu turiste trecute de prima tinereţe , gălăcioase dar vesele. Am băut căte o cafea în fugă şi am plecat . Aveam de parcurs aproape 2000 km până acasă. După câţiva kilometri parcurşi am intrat în Germania. Deşi obosită partenera mea de drum era încântată de locurile pe care le văzuse şi cele pe care avea să le vadă. Germania am traversat-o ocolind autostrăzile , era mult mai interesant drumul , se puteau vedea locurile iar la căte o oprire şi oamenii. În afara marilor aglomerări urbane, Germania este o ţară frumoasă , aranjată. Uşor poţi să-ţi dai seama că acolo lumea munceşte dar mai ales respectă tradiţia .
Vorbeam lucruri mărunte sau făceam planuri de viitor. Schimbam impresii despre ce văzusem, glumeam , rădeam . Des, foarte des , se înghesuia uşor în mine şi mă săruta. Mănă dreaptă nu o dezlipeam de mîna ei decăt cănd aveam nevoie la condus. Trăiam momente care atunci mi-aş fi dorit să nu se mai termine niciodată . După Germania am traversat Cehia. Se înnoptase . Într-o benzinărie unde am realimentat şi am cumpărat cele necesare pentru drum, faptul că ea , iubita mea, ştia rusă ne-a ajutat foarte mult. Deşi nu-mi place limba rusă chiar deloc, cănd o auzeam din vocea ei parcă lucrurile se schimbau. O iubeam , o iubeam atăt de mult încăt nu conta nimic, nici limba în care vorbea şi nimic altceva. În noapte , după ce am traversat Cehia şi am intrat pe o autostradă în Slovacia trebuia să cedeze ceva la maşină. O pană la iluminat a făcut să pierdem timp destul de preţios, iar în plină noapte, mai ales că şi ploua îngrozitor am oprit într-o parcare de lîngă Budapesta. Am adormit amăndoi în maşină. Eram rupţi de oboseală, nu rezervasem cazare niciunde, ne propusesem să facem drumul direct acasă fără întrerupere. După căteva ore, mai mult de chin decăt de somn, am plecat din nou la drum . Vremea se schimbase, era chiar frumoasă. Povesteam despre Budapesta, despre celebrele poduri peste Dunăre, despre clădirile vechi din capitala Ungariei, pe care eu le mai văzusem.
- Adi, dar noi oare nu am putea opri în Budapesta?
- Sunt obosit, mergem direct acasă, poate venim altădată, în plus farurile încă nu merg pe faza scurtă
Am tras cu coada ochiului, se întristase, fără însă să spună nimic , simţeam supărarea din sufletul ei. Fără să-i spun ceva, am ales intrarea în Budapesta direct spre centru. De supărare nu se mai uita pe geam, încerca să adoarmă. După căteva minute bune am intrat în Budapesta, nu am mai putut ascude destinaţia şi-a dat seama că ne îndreptăm spre centru mai ales că pe indicatoarele rutiere apăreau indicaţii cum să ajungi la celebrele poduri. Nu se pot descrie în cuvinte acele momente de bucurie, licăritul din ochi. I-am luat mâna şi i-am sărutat-o. Eram fericit de bucuria ei. Am trecut Dunărea peste Podul Elisabeta, iar la o mică terasă de lângă
kilometrul zero am măncat şi am băut o cafea excelentă. O urmăream discret, pe ea pe iubita mea. cum mănca , cum vorbea, cum râdea cum punea tot felul de întrebări. O iubeam din tot sufletul. mă întrebam în gănd dacă meritam să trăiesc acest vis. Da, pentru mine era un vis. De ce oare trebuia să se termine?
Ne-am plimbat pe malul Dunării, apoi cu maşina am traversat Budapesta prin centru şi am plecat înspre casă . Destul de tărziu am ajuns acasă, ne-am pregătit de somn , am îmbrăţişat-o strâns iar nasul mi l-am lipit ce ceafa ei. Adoram să-i simt mirosul, să simt cum respiră. Înainte să adormim am întrebat-o dacă ia plăcut Budapesta . Mi-a răspus simplu :
- Adi, cu tine am văzut mai multe locuri decăt am văzut până acum în viaţa mea. Da, mi-a plăcut, cu tine îmi place oriunde în lumea asta.
Se încheiase un drum , doar un drum din multe altele pe care aveam să le parcurgem împreună. Trăiam un vis, mereu îi spuneam ei iubitei mele:
- Eşti un vis, pentru mine eşti un vis!
