Faceți căutări pe acest blog

marți, 30 decembrie 2014

Radna. 01221. După 30 de ani





                       Am ajuns, după 30 de ani, la poarta UM 01221, unde am făcut nouă luni de armată. Parcă ieri s-au petrecut toate. Plecarea cu alai din Gara Petroşani. Cu bătaia care am luat-o împreună cu alţi colegi de la nişte golani în Deva. Părinţii care îşi făceau griji. Cu speranţa că fata cu care mă m-ai sărutam seara printre blocuri îmi va trimite scrisori. În armată te simţeai tare mândru când primeai scrisori de la fete.
        Primele zile au fost mai grele, restul la fel. Pantalonii de la uniforma militară i-am prelungit la croitorie. Am fost tunşi la foc automat pe un hol, unde era împrovizată o frizerie. Copca aia de la veston care trebuia ţinută permanent închisă. Şi acum, după  atâta timp, parcă o simt cum mă strângea  de ,,Mărul lui Adam". Am luat în primire armele şi nu peste mult timp am început înstrucţia cu unul dintre cei mai duri oameni pe care i-am cunoscut vreodată, locotenentul Pojar. Acesta spunea
          - pe mine dacă mă taie cineva va curge sânge cachiu, sau
          - sunt creat de Dumnezeu, deşi nu am voie să spun asta, să fiu ofiţer al Armatei Române.
        Muncile agricole, în Comuna Vinga, la cules de porumb, roşii, morcovi etc. Trageri de zi, trageri de noapte, instrucţie, mâncare proastă. Chiloţii ăia groaznici care te frecau între picioare, bocanci care te băteau până la rană. Cântecele soldăţeşti, masca de gaze.
Blocul alimentar cu ,,computerul de curăţat cartofii", cu bazinele imense de spălat vasele, mirosul groaznic de  cantină. Gerul teribil din camere, dormeau câte trei în două paturi strânşi în braţe. Hârtia lipită la geamuri să blocheze frigul să intre. Curăţarea zăpezii cu foile de cort. Raportul plutonului, companiei, batalionului etc. Permisiile, beţiile crunte. Garda de lângă cimitir, din Lipova Băi. Garda de la Drapel. Drapelul Unităţii. Dar şi de ,,Lili cur de fier" sau Micuţa Ce-cur-ai" .
      Frăţia dintre noi, spiritul de echipă, dar şi mândria de a fi soldaţi ai Armatei Române.
     Ştiu că alţi 30 de ani nu vor mai exista, dar asta a fost atunci, cele nouă luni crunte de armată au început să mă definească ca bărbat. Am servit Patria Română    

duminică, 28 decembrie 2014

Muzica, doar muzica. Sau femeia



      Emil Cioran spunea : ,,dacă am fi siliţi să alegem între muzică şi femeie cine ştie dacă nu am alege întâia. Deşi amândouă îţi procură senzaţii de o ameţitoare înălţime, totuşi numai muzica te suspendă în înfinitul voluptos al neîmplinirii...Căutăm femeia pentru mai puţină singurătate, iar muzica pentru a ne adînci singurătăţile".
     Emil Cioran a avut faţă de noi  o şansă în plus, muzica pe care el o putea asculta era preponderent bună, chiar foarte bună.
     Mă gândeam în seara asta la muzică şi femei. Viaţa ar fi cu siguranţă pustie, atât fără de una sau  de cealaltă. Muzica are un plus, nu poate trăda, chiar dacă o ascultă şi alţi bărbaţi nu eşti gelos, chiar dimpotrivă. Păcat că nu mi-am lăsat viaţa influenţată de muzică, am descoperit-o mai târziu, după ce am suferit din cauza unei femei. A primei femei care m-a făcut să sufăr.
     Dar femeile, iată, nu pot alege decât muzica. Nu pot fi dezamăgite niciodată ?
      Femeia şi muzica. Sau doar muzica..
 

marți, 16 decembrie 2014

Raed Arafat, doar un om



  ,, Nerecunoştinţa este copilul legitim al binefacerii.''- Mihail Sadoveanu




                     România a devenit o ţară unde, o faptă bună riscă să fie crunt pedepsită. Tragedia de pe Lacul Siutghiol scoate la suprafaţă răutăţi greu de descris. Chiar dacă nu se cunosc cauzele accidentului, multă, prea multă lume, îşi dă cu părerea. În centrul atenţiei nu putea să fie altcineva decât Raed Arafat. Un om uneori zeu, dar cu trecerea timpului un om doar om şi nimic mai mult. Avem ,noi românii, modul nostru de a fi: credem în omul providenţial, omul care le rezolvă pe toate, iar noi trebuie doar să-l numim într-o funcţie şi totul se rezolvă. Noi să rămânem aceiaşi nepăsători, neinstruiţi, dar răi, foarte răi. Să trecem în revistă omul Raed Arafat :
                   -  Ion Iliescu, 2003, îi conferă  Ordinul Național „Pentru Merit” în gradul de Cavaler
                   -  Traian Băsescu, 2005, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer   
                    - 23 august 2007, Călin Popescu Tăriceanu îl numeşte Subsecretar de Stat la Ministerul Sănătăţii Publice
                    -  10 ianuarie 2012 demisionează, au loc proteste în ţară, poporul îl respectă, îl apreciază,
                    -  7 noiembrie 2012 este numit Ministrul Sănătăţii de Victor Ponta.
      Primul atac , agresiv, împotriva lui Raed Arafat a fost a lui Traian Băsescu, care l-a identificat drept omul care se opune reformei în sănătate. Care reformă ?
     Acum este atacat din nou, lumea începe să îşi revină. Ne săturăm repede de idoli, de oameni care muncesc, greşesc, luptă şi uneori mai şi obosesc. Avem nevoie de altceva, de alt idol, dacă este străin cu atât mai bine . Se pare că l-am găsit. Avem acum de unde aştepta izbăvirea neamului românesc,  nu ne rămâne decăt să aşteptăm. Nu contează că nimeni, dar nimeni din zonă, unde probabil sunt sute de posesori de barcă, nu au intervenit în salvarea celor care încă mai trăiau,mai strigau după ajutor. Probabil încă se mai putea face ceva pentru ei sau pentru unii dintre ei.
   Moţii din Apuseni au pornit în căutarea avionului prăbuşit şi au reuşit să salveze ce au mai putut, aici pe lacul Siutghiol deşi era foarte uşor de intervenit oamenii, pescarii din zonă, au aşteptat intervenţia autorităţilor. 
               Au murit toţi cei din elicopter, dar avem o ţintă Raed Arafat. El este doar un om, noi toţi  o naţie nepăsătoare.


         

vineri, 12 decembrie 2014

După 40 de ani. Poveste despre ţigani



     

,, Dumnezeu să te ferească de român ciocoit şi de țigan boierit "

                                                                                                          vechi proverb românesc     






            O întâmplare nefericită, la care am asistat azi, m-a făcut să-mi amintesc de ceva din copilăria  mea. Azi, 12.12. 2014 , la  staţia OMV din Petroşani, un ţigan a furat din raft o sticlă de whishy, apoi s-a urcat într-o maşină, care nu putea fi decăt Mercedes şi a fugit. A fost urmat îndeaproape de colaboratorii săi, care au fugit  cu altă maşină, care nu putea fi decât  BMW. Maşinile aveau numere de Germania.   
             Cu aproape 40 de ani în urmă, trăiam împreună cu familia mea în satul Gura Cânlăului, situat undeva la 2 km de podul de peste Râul Buzău, comuna Mărăcineni, pe drumul Buzău- Râmnicul Sărat. Era o iarnă cruntă,  bătea atât de tare vântul că pe noi, copiii, uneori ne culca la pământ.
Copil fiind, împreună cu câţiva verişori şi alţi copii din sat am plecat la urat. Eram o trupă de vreo şase puradei, cel mai mare era  Neluţu , un verişor, care avea cam 10- 11 ani. Aveam chiar şi un buhai autentic făcut dintr-o putină mică de o vadră, fabricat de nea Panait, care era geambaşul satului. Acesta era un veteran de război, nu mai avea ambele picioare de la genunchi, dar era o încântare să-l vezi cum strunea armăsarii. Am plecat cu uratul pe la casele situate lângă podul de la Mărăcineni şi chiar am reuşit să facem cam 5 lei iar într-un dăsag aveam mere şi nuci. Ne mergea bine, dar fără să ne dăm seama am fost înconjuraţi de un grup de ţigani, mai mari ca noi, care ne-au luat toată agoniseala noastră, inclusiv banii, dar mai ales buhaiul. Ne mai rămăsese biciul pe care oricum nu ştiam să-l folosim. Plângând ne întorceam în sat. Lângă unitatea militară din apropriere, un ofiţer ne-a ieşit în cale. I-am povestit întâmplarea, cu lacrimi în ochi, dar cu speranţa că ne va salva. A chemat din unitate, dacă bine mai ţin minte, cam 5 soldaţi, care împreună cu noi am mers şi destul de repede am dat peste ţiganii care se aflau la o bodegă aflată chiar lângă pod. Era cât pe ce să se încingă o bătaie în toată regula, ţiganii erau mulţi, chiar  mulţi, au refuzat să ne înapoieze buhaiul, banii şi dăsaga cu mere şi alune. Au fugit, soldaţii curajoşi au fugit după ei chiar pe uliţele lor, ale ţiganilor, dar nu au reuşit nimic. Pierdusem totul, nu se mai putea face nimic.
              Am fost însoţiţi de soldaţi până în sat, iar noi am mers la nea Panait căruia trebuia să-i dăm înapoi buhaiul. Acesta când a văzut dezamăgirea noastră ne-a băgat în casă, a pus la copt pe plită mămăligă rece cu sare şi ne-a dat câte o cană cu lapte. Când am ajuns acasă am mai tras o porţie de plâns când i-am povestit mamei. Tata a înjurat rău de tot .
              După 40 de ani, am senzaţia că nimic nu s-a schimbat, doar că ţiganii sunt mult mai bogaţi iar noi românii poate la fel de săraci şi naivi în relaţia cu ei.                                                  

duminică, 7 decembrie 2014

Valea Jiului. Abandonul mineritului




                 Sunt a treia generaţie în bocanci de miner în Valea Jiului, mai mult ca sigur ultima. Bunicul meu a lucrat la Lonea, tatăl meu la Lonea şi Livezeni. Chiar şi mama mea a lucrat la Livezeni. Sunt implicat activ în ceea ce înseamnă mineritul din Valea Jiului de mai bine de 20 de ani. Am avut ocazia, să cunosc personal, toţi directorii generali care au condus mineritul , de la Ilie Bălănescu până la Generalul Ciobanu şi la cei care-l conduc acum. Am cunoscut, tot personal, toţi miniştrii care au avut ceva de spus în mineritul de la noi, de la Dan Ioan Popescu până la Răzvan Nicolescu. Mulţi, foarte mulţi.
                  Mineritul a fost o mare minciună încă de pe vremea lui Ceauşescu când a fost supraevaluat, iar aici au fost aduşi mii şi mii de oameni sub forma acţiunilor ,,5000" sau ,,10000".
Valea Jiului era conform propagandei comuniste un  ,,El Dorado".
Cărbunele era numit ,,aurul negru ". Minerii erau consideraţi eroi. Totul era propagandă. Explozii necruţătoare au făcut zeci şi sute de victime în subteran, care demonstra de fapt, că minerii nu erau decât uneltele sistemului comunist, mare consumator de energie, în lupta cu capitalismul.
                  După revoluţia din '89 mineritul a avut o perioadă mai bună până în anul 1994- 1995. Doar atât. Apoi a fost decimat, manipulat, folosit doar pentru resursele de care încă mai dispunea. De atunci însă, cu precădere după 1997, marea disponibilizare, practic nu s-a mai făcut nimic concret pentru minerit. Iată cum se află mineritul din Valea Jiului acum:
                  - dotat, sau mai spus nedotat , rudimentar;
                  - îmbătrânit datorită lipsei totale a unei politici de personal;
                  - dezorganizat, încă mai folosim sisteme de salarizare ,normare etc sovietice;
                  - anarhic, lipsă totală a actului de conducere, management;
                  - falimentar.
Minciuna în actul de conducere ,acel celebru ,,da şefu"sau  ,,cum să nu şefu ", este la tot pasul.
Cu siguranţă este nevoie urgentă de o evaluare corectă a tot ceea ce înseamnă mineritul din Valea Jiului, să fie conştientizată  toată lumea că reprezintă cea mai importantă resursă economică a zonei.
      Acum, eu cred că mineritul este abandonat, cu excepţia unor oameni politici, mai nimeni nu pune adevărat pe masa guvernanţilor problema mineritului. Dacă avem resurse manageriale în Valea Jiului să punem înapoi de linia de plutire mineritul, răspunsul este: da. Avem nevoie de o dezbatere publică pe această temă şi vom avea cu siguranţă surprize, plăcute, când vom vedea câţi oameni de la noi au o viziune corectă despre cum ar trebui să facem minerit.
      Actuala garnitură administraţie- sindicate , care conduce mineritul, mai bine zis nu-l conduce, este depăşită total. Avem nevoie de o viziune nouă, modernă să salvăm ce mai este de salvat.
    Un miner îmi spunea acum ceva timp : ,,am minerii bă şefule dar nu mai avem cu ce, ne-or gătat ăştia ".
     Ăştia...

vineri, 5 decembrie 2014

Klaus Iohannis. Examenul Mircea Ioan Moloţ & târla lui de mafioţi





            Spune-mi cu cine votezi, ca să-ţi spun cine eşti!






               Declaraţiile de luptă,  anticorupţie, ale lui Klaus Iohannis în campania electorală, acum după arestarea lui Mircea Ioan Moloţ şi târla lui de mafioţi de pe lângă Consiliul Judeţean Hunedoara, printre care şi vicepreşedintele Tiberiu Balint, trebuiesc dovedite.
                Având în vedere, că cei doi nominalizaţi mai sus, sunt şi conducătorii PNL din Hunedoara, unul fiind preşedinte iar celălalt vicepreşedinte , am putea spune că puterea de decizie a lui Klaus Iohannis, încă preşedinte PNL, în acest caz este maximă, adică de 100 %.
 Să nu uităm însă că,  printre acuzaţiile pe care DNA le aduc celor doi, se află şi una foarte gravă şi anume că Moloţ Ioan Mircea, ar fi condiţionat atribuirea de fonduri de la Consiliul Judeţean Hunedoara către diverse primării din judeţ, funcţie de voturile aduse lui Klaus Iohannis. O acuzaţie gravă, chiar foarte gravă.
                Examenul pe care trebuie să îl treacă Klaus Iohannis, în opinia mea, la întoarcerea din Florida de pe plaja Palm Beach, constă în :
                Are puterea Klaus Iohannis, în calitatea sa, încă, de preşedinte al PNL să îi ceară demisia din partid a celor doi ? dacă vor demisiona din partid, implicit vor pierde şi funcţiile de la Consiliul Judeţean Hunedoara.
Dacă nu o va face, înseamnă că declaraţiile sale de luptă anticorupţie din campania electorală, se înscriu în categoria ,,doar declaraţii de campanie "

                 PS. Curios cum PSD-ul din Hunedoara nu profită de situaţia asta. Ceva miroase a blat, dar nu de tort.

luni, 1 decembrie 2014

Nu neamţul, dar nici nemţii nu au înfăptuit Unirea din 1918



  „Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”- Generalul Henri Mathias Berthelot, discurs cu ocazia unirii din 1 Decembrie 1918.
         
                         Există de ceva vreme o adevărată cruciadă în a deforma adevărul istoric al Unirii din  1 Decembrie 1918. Se forţează ideea că nemţii sau un anume neamţ, Ferdinand I, al doilea rege al României a înfăptuit Unirea. Să nu mai spun că deja se lansează ipoteza:  Klaus Iohannis  un fel de Ferdinand I. Off Doamne, săraca ţară, săraci oameni cu duhul.
                       Unirea din 1 Decembrie 1918 a fost înfăptuită din mai multe motive, dar mai ales conjuncturii favorabile din aceea perioadă . Pe scurt :
             1.România lui Carol I avea un Tratat semnat cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria ), dar prin faptul că în data de 3 august 1914 Consiliul de Coroană refuză intrarea României în război alături de Puterile Centrale se decide neutralitatea României. Faptul că Carol I nu îşi poate ţine cuvântul faţă de aliaţii săi, duce la moarte acestuia ,,de inimă rea ", în data de 27 septembrie 1914.
              2. În data de 17 august 1916, Ion I. C. Brătianu semnează tratatul cu Antanta ( Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus ) care înseamnă intrarea României în război ca aliaţi ai acestora.
               3. Se face simţit tot mai puternic curentul naţionalist român reprezentat de către Take Ionescu, N. Filipescu, N. Iorga, Brătianu, Goga, Lucaci. Se promitea României de către Antanta teritoriile româneşti( din Ungaria şi Bulgaria )  în care locuiau românii.
               4. La  Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, armatele române au dus lupte grele cu germanii şi austro-ungarii. Ruşii se retrag, având în vedere Revoluţia Bolşevică din 1917. 
               5. România este ajutată pe aceste fronturi de Franţa, prin delegaţia condusă de Generalul M. Berthelot, cu armament, echipament militar şi cadre militare.
               6. 1 Decembrie 1918 Rezoluţia de la Alba Iulia, unirea Transilvaniei, Crişanei, Banatului şi Maramureşului cu Regatul României.
              7. Trupele Române intervin în data de 4 august 1919 în Budapesta , este forţat să demisioneze Bela Kun şi astfel este blocată trecerea Ungariei la bolşevism.
              8. Tratatul de la Trianon practic pecetluieşte această unire la data de 4 iunie 1920.
                        Dacă ar fi să mulţumim vreunei ţări pentru Unirea din 1918 aceasta nu poate fi decât Franţa, iar un străin care ar trebui să îl comemorăm cu această ocazie este cu siguranţă Generalul M. Berthelot. Noi ne-am bătut cu nemţii şi aliaţii lor pentru România Mare, iar dacă prin absurd am presupune că am fi respectat tratatul lui Carol I cu Puterile Centrale cu siguranţă nu mai puteam vorbii de România Mare. Să nu uităm faptul că Rusia a devenit bolşevică şi marile puteri, Franţa sau Anglia doreau ca România să fie o stavilă împotriva extinderii în Europa a bolşevismului.
                           Germania nu a ajutat nici un stat niciodată, poate într-o oare care măsură Ungaria sau Croaţia, aliaţii lor tradiţionali ,dar asta este o altă poveste. 
                            Să fim, zic eu, mai rezervaţi cu nemţii şi Germania care a făcut ceva pentru noi, pentru noi românii şi România.

vineri, 28 noiembrie 2014

...: 1980, 29 noiembrie. Ziua neagră

...: 1980, 29 noiembrie. Ziua neagră: ...Eram copil,aveam 14 ani. Foarte des hoinăream cu diverşi prieteni prin oraş. Încerca m să facem o înţelegere cu cei de la cinematograful...

joi, 27 noiembrie 2014

1980, 29 noiembrie. Ziua neagră


...Eram copil,aveam 14 ani. Foarte des hoinăream cu diverşi prieteni prin oraş. Încercam să facem o înţelegere cu cei de la cinematograful Republica, din centrul vechi să mai vedem câte un film. Era pe înserat, nu ştiam cât este ceasul, timpul nu era atunci important pentru mine. A afla, atunci cât era ceasul nu era chiar simplu, trebuia să întrebi pe cineva. De multe ori de ruşine nu o mai făceai. Celor mai în etate mă adresam cu ,,sărumana", chiar şi acum mătuşilor şi unchilor mei le mai zic aşa.
Pe drumul către Maleia, pe lângă terasa şi restaurantul Minerul, treceau cu sirenele pornite maşini de salvare. Vechile IMS-uri. Mai apoi maşini ale miliţiei , cum era atunci. Nu ştiam ce se petrece. Dar ştiam că trebuia să ajung foarte repede acasă. Şi acum când aud o sirenă mă gândesc la mină, uneori sun la dispecer şi întreb dacă nu a avut loc vreun accident. Este ceva ce avem în sânge noi cei din Valea-Jiului.
            Când am ajuns acasă mama plângea. Lucra la staţia de compresoare de la puţul Est,şi pe schimbul, ei avusese loc explozia din subteran. Vecinul nostru Vlaicu Pamfil zis ,,tati" plecase la acţiunea de salvare. Tot aşa plecase încă un vecin din scara cealaltă. Soţiile lor erau la noi şi plângeau. Copii fiind, plângeau mamele plângeam şi noi. Informaţiile practic nu existau, totul era secret. La ştiri nu se prezenta absolut nimic. A fost o adevărata tragedie, mai aflam câte ceva când reuşea nea Pamfil să vină acasă. Povestea puţin,nu aveau voie să spună prea multe.
           După revoluţie am reuşit să aflu adevărul despre aceasta explozie. Marian Boboc a scris şi o carte, foarte bine documentată. Am făcut rost atunci după revoluţie de dosare ale securităţii care explicau cu exactitate tot ce se întâmplase în aceea zi la mina Livezeni. Este şocanta povestea supravieţuirii lui Valache Ion. Un om declarat mort , ţinut ascuns pentru câteva zile. Apoi trecut doar accidendat. Comuniştii au procedat astfel să nu fie depăşit numărul de 50 morţi pentru a nu fi obligaţi să declare doliu naţional. Nu numai cu el au procedat la fel, am mai avut un vecin Gligor.Care deşi era mort a fost dus la Bucureşti,iar apoi declarat la câteva zile decedat, tot din acelaşi motiv. Morţii nu trebuiau să depăşească cifra de 50. Doamne în ce lume am putut trăi? am să descriu doar puţin din ceea ce a trăit Valache Ion;,,mă aflam în cealaltă lume. Nu mă puteam mişca, apoi am început să am dureri în piept şi în tot corpul. Am auzit cum se apropiau salvatori de mine, nu puteam în schimb să reacţionez nicicum. Unul dintre ei a spus să treacă mai departe că nu mai există supravieţuitori. Ceva mi-a dat forţă să îl prind pe unul de picior şi să îi zic-nu mă lăsa nenea să mor aici". A fost salvat. Acum este pensionar
             În incinta minei Livezeni este ridicat un monument în memoria celor morţi atunci,in număr de 53. Iniţiativa a aparţinut lui Ionel Ciontu şi Sindicatului Liber E.M.Livezeni. Anual se comemorează victimele acelei explozii. Văd în fiecare an pe Oana Trofin (fostă Romanescu), pe dna Bosoi. Nu a lipsit niciodată tanti Rusu care vine din Moldova cu coliva. Când într-o zi nu o să o mai văd la mina Livezeni voi înţelege că o lume a luat sfârşit. Lumea în care iubirea dintre doi oameni dăinuia şi peste timp şi dincolo de viaţă. De câte ori o vedeam pe tanti Rusu la asta ma gândeam,la ziua în care nu vom mai putea trăi aceasta realitate.
             Mama îmi spunea mereu să fac în aşa fel încât să plec din Valea-Jiului. Am vrut să devin regizor. Să faci IATC-ul atunci era ceva costisitor. Nu ne-am permis. Mai apoi la revoluţie când aş fi putut totuşi să părăsec zona, m-am îndrăgostit.Tinereţea..

marți, 25 noiembrie 2014

Nu ,, trageţi " în studenţii basarabeni, dl Adrian David



     Discordia este marele rău al speciei umane, iar toleranţa este singurul leac.

                                                                               Voltaire







              Alegerile prezidenţiale au luat sfârşit. Patimile din jurul lor, nu. Dar
   dacă ar fi fost vorba doar de patimi, ar fi fost bine, dar pe alocuri a fost vorba    
   de acuze, înjurături şi chiar ură. Citeam cu ceva timp în urmă acuzele pe care   
   doi , să le spunem aşa, liberali de frunte din judeţul Hunedoara le aduc   
   studenţilor basarabeni din Petroşani organizaţi în ASBP. Studenţii basarabeni,
   au fost în campanie în ,,roşu" , s-au deplasat la Şoimuş,  lângă Deva 
   şi au votat, spun acuzatorii liberali, deşi nimeni nu poate demonstra asta, cu 
   candidatul Victor Ponta. Dacă votau  culoarea albastră, fostă galbenă , fostă
   portocalie, probabil acum nu mai erau acuzaţi de cei doi, ci erau consideraţi 
   eroi. Cei doi liberali de frunte sunt Tiberiu Balint şi Adrian David . Asupra  
   primului nu are rost să mă opresc, părerea mea despre el este simplă: un 
   aburitor, asta o declar că de mai mult timp povesteşte ceva despre un tramvai
   care să circule în Valea Jiului de la Lonea la Uricani. Of Doamne
                 Dar legat de dl Adrian David  pot spune  că îl cunosc, am
   avut o emisiune tv cu el , este altceva. Pragmatic, cu o gândire chiar liberală.
                Îmi permit să îi spun că greşeşte enorm când atacă aceşti studenţi, chiar
   dacă probabil au greşit. E clar că au fost înfluenţaţi de cineva. În Comuna    
   Şoimuş practic s-au dus lupte grele între cei doi  bătrâni care conduc
    destinele politice ale Judeţului Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ şi Laurenţiu 
     Nistor.Dacă nu se întâmpla asta acolo, nu mai conta deloc. Nu trageţi dl.
     Adrian David în studenţii basarabeni, pentru că ei sunt cei care se trag din 
     Moldova noastră românească, chiar dacă ţariştii au denumit-o Basarabia în 
    anul 1812. Să nu uitaţi că numele Basarabia vine de la familia  
     Basarabenilor care a întemeiat Ţara Românească sub forma unui voievodat. 
                 Istoria este istorie, hai să fim realişti, dacă au greşit hai să îi
      învăţăm să nu mai greşească, dacă au fost manipulaţi hai să-i informăm şi 
      să-i instruim să nu mai poată nimeni să îi păcălească  niciodată.    
      Noi românii, suntem toleranţi, hai să fim şi înţelepţi şi să fim un exemplu 
     pentru aceşti tineri. Sunt convins dl Adrian David, că veţi da dovadă de 
     înţelepciune, iar acest conflict îl puteţi transforma  într-o prietenie cu aceşti
     tineri poate puţin entuziaşti. Cărămida pe care aţi ridicat-o şi vreţi să o 
     aruncaţi înspre modesta lor organizaţie, mai bine puneţi-o la temelia ei.    
               Eu, dl Adrian David , am pus odată o cărămida la temelia ASBP,          
      dezinteresat şi credeţi-mă pe cuvânt că mă simt foarte bine când unii dintre    
      ei mă salută în ,,dulce grai moldovinesc ".
    
     
                   
      

       

vineri, 21 noiembrie 2014

Despre românii de afară. Diaspora


            Reprezintă o masă imensă de oameni care pot fi caracterizaţi prin curaj, adaptare rapidă la muncă şi viaţă în condiţiile din occident. Să nu uităm nicio clipă că tot dintre ei fac parte,  din nefericire şi cei care fac ţara de râs prin ceea ce fac peste hotare. Repet,  mare parte însă,  muncesc cinstit şi onest,  chiar am putea spune că probabil sunt mult mai prost plătiţi decăt nemţii, englezii sau italienii .
            Diaspora a început să îşi îngroaşe numărul după anul 2007 când s-au deschis graniţele UE. Legat de votul lor, primul semnal a fost în anul 2009 când , deşi un număr mic dintre ei au votat, aprox. 170.000 .  Votul a fost, majoritar,  în favoarea lui Traian Băsescu.  Culmea, deşi puţină lume îşi mai aminteşte, chiar şi atunci au rămas mulţi care nu au reuşit să voteze, fie la Paris sau la Torino. Atunci era la putere PDL-ul prin Guvernul Boc.  Au pus ,,batista pe ţambal ", nu mai aveau nici un interes.
            Nici atunci nimeni nu s-a gândit să rezolve această problemă. Dar de ce ? Să vedem :

                                 -Traian Băsescu şi Guvernul Boc au rămas la putere şi nu i-a mai interesat de cei din diaspora şi votul lor . Au reţinut însă sunt sigur că sunt mulţi şi dacă nu vor putea vota cineva va fi vinovat, dar aceia nu vor fi ei.
                                 - după anul 2012 când la putere a venit USL , aceştia s-au găndit să limiteze posibilitatea de vot multiplu şi au introdus formulare, sau declaraţii  pe propria răspundere.
                                    -USL fost interesat practic de limitarea votului multiplu, dar în acelaşi timp au îngreunat modalitatea de votare. Stiau că obţin voturi puţine pentru ei.
               Cu alte cuvinte, mai nimeni nu a fost interesat de diaspora, nici ambasadele sau consulatele nu au manifestat prea mult interes şi a ieşit ce a ieşit. Un dezastru.
                 Lumea trebuie să înţeleagă însă că nici PDL-ul nu a vrut să rezolve problema pentru a se putea , iată , folosi acum de acest lucru în campania electorală, iar USL -ul pe fondul posibilului vot împotriva lor au lăsat lucrurile aşa.
Diaspora, o masă de manevră , pe care unii politicieni şi-au apropiat-o pentru a ajunge la putere, iar alţii şi-au îndepărtat-o, tot pentru a ajunge la putere.


luni, 10 noiembrie 2014

Totul pentru vot, totul pentru victoria în alegeri




        Interesul brusc al politicienilor,  dar şi al presei din România pentru diaspora cu siguranţă este fals. Din 2009, când,  după alegerile prezidenţiale, votul celor din diaspora l-au reinstalat pe Băsescu la Cotroceni, poate doar presa a mai spus câte ceva despre românii de peste hotare. Acum, vezi Doamne toată lumea este interesată de diaspora. Cine sunt cei de la Paris , Londra sau Munchen care protestează ar fi o discuţie interesantă, mai ales că se poate pune următoarea întrebare: dacă stai în occident şi să îţi permiţi să stai zilnic pe străzi pentru a protesta în câteva capitale europene, ca român , stai  cumva foarte bine cu banii şi nu te mai duci la muncă ? sau eşti sponsorizat din ţară ? iată încă o întrebare.
               Să continuăm cu întrebările :
             1. Dacă votul celor din diaspora nu era îndreptat către Klaus Iohannis, oare se mai dădeau  de ceasul morţii cei din ACL pentru dreptul lor de vot ?
             2.Se încearcă în fapt atragerea atenţiei Europei că România este o ţară instabilă ?
             3.Instabilitatea din estul Europei încearcă Rusia să o extindă cât mai mult către vest ? asta în ideea că foarte multe ONG-uri sunt sponsorizate din Rusia pe diverse filiere ?
           Klaus Iohannis nu poate câştiga decăt dacă pe un fond emoţional vor ieşi la vot cel puţin 1 milion de oameni, dar, doar în favoarea sa. Lucru imposibil.  Klaus Iohannis va fi istorie dacă pierde alegerile, îl vor sfârteca oamenii din ACL, iar atunci apare adevărata miză a alegerilor de acum:  pregătirea alegerilor din 2016, să fim serioşi, mai este doar 1 an şi jumătate. V.Blaga şi ai lui ştiu exact ce vor. Cu o majoritate masivă în viitorul parlament îl pot pune la punct pe Victor Ponta, chiar suspenda.
          Cu alte cuvinte, toată grija faţă de diaspora are un singur scop :VOTUL.

vineri, 7 noiembrie 2014


                  

                                    ...dar se pot manipula

                  În lipsa unor campanii electorale bazate pe dezbateri, argumente sau doctrine politice pentru a obţine cât mai multe voturi fiecare parte încearcă manipularea maselor. Majoritatea românilor, nu au avut sau nu mai au răbdarea necesară de a urmări dezbateri pe teme de importanţă majoră. Tocmai de acest lucru profită majoritatea politicienilor. E mai simplu să scoţi,de undeva,un candidat care pare ok din aproape toate punctele de vedere, să-l plimbi de colo-colo şi să spui că el reprezintă o garanţie. O garanţie pentru democraţie, bună stare sau mai ştiu eu ce. Să nu uităm sloganuri sub care s-a candidat : ,,El  poate" - Petre Roman 2000 (seamănă cu un slogan actual ? ), ,,România bunului simţ "- Crin Antonescu 2009 sau ,, Votează schimbarea" -CDR 1996. Sloganuri fără  miez, fără claritate dar care dau bine electoratului.În plus, nu implică o asumare de nici un fel pentru cel care îl foloseşte. În 2004 a fost folosit ,,Să trăiţi bine", care suna bine, dar  din nou nu cerea vreo responsabilitate pentru cel care il folosea - Traian Băsescu.
         Dar cea mai parşivă manipulare, în  opinia mea, este manipularea entuziasmului tinerilor fără experienţă de viaţă. A tinerilor care poate votează pentru prima dată, prin prezentarea în faţa lor a unor teme ultimative de îngrădire, gen ,,studenţii nu sunt lăsaţi să voteze" sau de ce nu ,,democraţia este în pericol " .Să nu uităm ,,vrem o ţară ca afară ".Să începi în campanie electorală să explici tinerilor că ,, o ţară ca afară" însemnă muncă şi iar muncă este greu . Până vor mai ajunge să te voteze din nou, în cazul preşedintelui, vor trece 5 (cinci) ani. Între timp generaţia respectivă se maturizează într-o oarecare măsură, dar apar alte generaţii entuziaste,  uşor de manipulat.
        Aşa se câştigă din nefericire alegerile de 10 (zece) ani în România,prin manipularea entuziasmului tinerilor. De ce se poate asta este simplu: educaţia tinerilor, nici noi părinţii şi  nici şcoala, nu o facem pentru ai învăţa pe aceştia să facă faţă lumii reale. O lume plină de minciună şi manipulare .

marți, 4 noiembrie 2014

Ziua Preşedintelui



                  Astăzi este ziua lui Traian Băsescu. Ziua Preşedintelui ţării mele. Probabil multă lume îi urează într-un fel sau altul ceva cu această ocazie. Eu vreau să îl rog ceva pe Traian Băsescu. Vreau să îl rog să profite de această ocazie să se împace cu noi, românii. Să îşi facă un bilanţ al celor 10 ani de mandat la Cotroceni. Să recunoască tot ce a greşit faţă de noi românii care nu l-am votat sau l-am votat. Are zic eu, o şansă istorică Ziua Preşedintelui- The Final Countdown, ca să parafrazez o celebră trupă- Europe.
                 Te-am ierta dl Traian Băsescu, noi românii suntem iertători din fire, dacă atunci când ai recunoaşte că ai greşit ai plânge ca în 2004 când ai păcălit o naţie întreagă că Teodor Stolojan are o boală incurabilă şi nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale. Te-am ierta dl Traian Băsescu dacă ai mai spune odată cu atât sentiment ,,să-ţi fie ruşine Dinu Patriciu". Te-am ierta dl Traian Băsescu dacă ai mai spune încă odată atât de convingător că vei merge din 3 în 3 luni în Piaţa Universităţii să iei pulsul poporului.
               Te-am ierta pentru tot dl Preşedinte, poate am rămâne cu un gând bun pentru dvs. după 10 ani de certuri, scandal şi alte cele. Poate, însă nu te vom uita că ai fost cel care ai promovat tăierile salariale sau poate nu te vom uita ,,că ne-ai ciuruit" în 2009 printr-o manevră la vot, manevră pe care o pun la cale acum cei care vă moştenesc- manipularea celor tineri poate puţini naivi şi sentimentali.
                La mulţi ani dl Preşedinte Traian Băsescu, bun sau rău ai fost Preşedintele ţării mele,a nu te respecta înseamnă că nu îmi respect ţara. Că ai reuşit poate să ne păcăleşti pe toţi este şi vina mea că nu am reacţionat când a trebuit.
                Îţi dedic cu această ocazie:  Marilyn Monroe - Happy Birthday Mr. President, fără nici o aluzie la blonde.


luni, 3 noiembrie 2014

Ceauşismul nu a murit,s-a transformat în băsism




       Am trăit revoluţia română ca student în oraşul natal Petroşani.Atunci,în acele clipe nu îmi puteam închipui că după 25 de ani,acea formă mizerabilă de orânduire socială,ceauşismul se poate transforma şi lua o altă formă-băsismul.Dar iată că se poate.
          Ceaşismul dominat de minciună,ură,dar mai ales manipulare şi dezinformare a rezistat 24 de ani.Cu ajutorul ,,turiştilor" ruşi,a unui pastor reformat,dar mai ales a miilor de tineri care au ieşit în stradă,unii dintre ei murind nevinovaţi,a dat bunul Dumnezeu şi în 1989 am scăpat de Ceauşescu şi doar o parte dintre ai lui.Din 2004 trăim în epoca lui Băsescu.Traian Băsescu.O epocă în care îmi este teamă să îmi imaginez ce s-ar fi putut întâmpla dacă eram izolaţi ca în perioada lui Ceauşescu şi nu am fi făcut parte din Uniunea Europeană sau NATO.
        Băsismul, sau 10 ani de minciună şi dezinformare.Dar mai ales de ură între români.Ură pe criterii profesionale,regionale,politice etc.Chiar şi etnice pe alocuri.Un sistem bine pus la punct din toate punctele de vedere,cu mass media la dispoziţie, cu oameni din instituţii ale statului,cu judecători,procurori şi poliţişti fideli.Dar un sistem de acest gen nu se mulţumeşte doar cu atât,a acaparat şi intelectualii de partea lui,aproape în totalitate.Oamenii de litere sunt în stare să jignească,să atace opozanţii băsismului.În trecut Vadim sau Păunescu ridicau slavi ceauşismului,acum băsismul este apărat de Andrei Pleşu şi mulţi alţii.Nici unii,nici alţii nu au făcut-o din convingere, poate doar pentru bani.Epoca băsistă a fost pentru o parte dintre oamenii săi generoasă.Mai puţin generoasă a fost pentru cei cărora li s-au tăiat salariile sau pensiile.
      Acum în 2014 eram aproape sigur că aceasă epocă va apune,dar mai este mult de luptat.Băsismul luptă ilegal,duce o luptă de gherilă.În spatele candidatului ACL se ascund oamenii băsismului,Blaga Vasile,Roberta Anastase,Anca Boangiu,Falcă şi alţii.Au sufocat PNL-ul sau ce a mai rămas din el.
Aplică aceleaşi metode din 2004 odată cu venirea la putere acuzând că cei de afară nu sunt lăsaţi să voteze,că studenţii sunt blocaţi să voteze pe liste suplimentare etc.Culmea,ultimul,sper,preşedinte comunist şi ai lui,majoritatea oamenilor băsismului fiind şi comunişti,strigă ,,Jos comunismul". Manipularea şi dezinformarea sunt omniprezente. Candidatul băsismului,cu sau fără voia lui, ascunde în spatele lui cei mai înfocaţi susţinători ai lui Băsescu.Unul dintre ei este Vasile Blaga,omul care nu l-a trădat niciodată pe Băsescu.În turul doi li se va alătura şi Monica Macovei şi cu siguranţă şi Elena Udrea.Tabloul va fi complet pentru un motiv simplu:şi Băsescu îl va susţine pe candidatul ACL.Studenţii dar şi cei din diaspora,care acum 10 ani probabil aveau 10 sau 12 ani posibil să ,,muşte" nada băsismului .
        Oare chiar numai ,,turiştii ruşi" şi un pastor reformat poate să ne arate calea?sper să nu fie nevoie de sacrificii de nici un fel.