,, Dumnezeu să te ferească de român ciocoit şi de țigan boierit "
vechi proverb românesc
O întâmplare nefericită, la care am asistat azi, m-a făcut să-mi amintesc de ceva din copilăria mea. Azi, 12.12. 2014 , la staţia OMV din Petroşani, un ţigan a furat din raft o sticlă de whishy, apoi s-a urcat într-o maşină, care nu putea fi decăt Mercedes şi a fugit. A fost urmat îndeaproape de colaboratorii săi, care au fugit cu altă maşină, care nu putea fi decât BMW. Maşinile aveau numere de Germania.
Cu aproape 40 de ani în urmă, trăiam împreună cu familia mea în satul Gura Cânlăului, situat undeva la 2 km de podul de peste Râul Buzău, comuna Mărăcineni, pe drumul Buzău- Râmnicul Sărat. Era o iarnă cruntă, bătea atât de tare vântul că pe noi, copiii, uneori ne culca la pământ.
Copil fiind, împreună cu câţiva verişori şi alţi copii din sat am plecat la urat. Eram o trupă de vreo şase puradei, cel mai mare era Neluţu , un verişor, care avea cam 10- 11 ani. Aveam chiar şi un buhai autentic făcut dintr-o putină mică de o vadră, fabricat de nea Panait, care era geambaşul satului. Acesta era un veteran de război, nu mai avea ambele picioare de la genunchi, dar era o încântare să-l vezi cum strunea armăsarii. Am plecat cu uratul pe la casele situate lângă podul de la Mărăcineni şi chiar am reuşit să facem cam 5 lei iar într-un dăsag aveam mere şi nuci. Ne mergea bine, dar fără să ne dăm seama am fost înconjuraţi de un grup de ţigani, mai mari ca noi, care ne-au luat toată agoniseala noastră, inclusiv banii, dar mai ales buhaiul. Ne mai rămăsese biciul pe care oricum nu ştiam să-l folosim. Plângând ne întorceam în sat. Lângă unitatea militară din apropriere, un ofiţer ne-a ieşit în cale. I-am povestit întâmplarea, cu lacrimi în ochi, dar cu speranţa că ne va salva. A chemat din unitate, dacă bine mai ţin minte, cam 5 soldaţi, care împreună cu noi am mers şi destul de repede am dat peste ţiganii care se aflau la o bodegă aflată chiar lângă pod. Era cât pe ce să se încingă o bătaie în toată regula, ţiganii erau mulţi, chiar mulţi, au refuzat să ne înapoieze buhaiul, banii şi dăsaga cu mere şi alune. Au fugit, soldaţii curajoşi au fugit după ei chiar pe uliţele lor, ale ţiganilor, dar nu au reuşit nimic. Pierdusem totul, nu se mai putea face nimic.
Am fost însoţiţi de soldaţi până în sat, iar noi am mers la nea Panait căruia trebuia să-i dăm înapoi buhaiul. Acesta când a văzut dezamăgirea noastră ne-a băgat în casă, a pus la copt pe plită mămăligă rece cu sare şi ne-a dat câte o cană cu lapte. Când am ajuns acasă am mai tras o porţie de plâns când i-am povestit mamei. Tata a înjurat rău de tot .
După 40 de ani, am senzaţia că nimic nu s-a schimbat, doar că ţiganii sunt mult mai bogaţi iar noi românii poate la fel de săraci şi naivi în relaţia cu ei.
Să-ți fie bine.
RăspundețiȘtergere