Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Apa, seva vieţii pe pământ






                            Apa, seva vieţii pe pământ




         Am fost invitat la lansarea cărţii ,,Vremea Apeductului" scrisă de Marian Boboc şi publicată prin grija SC ApaServ SA şi a domnului Costel Avram . O carte document în care se regăsesc aproape toţi cei care de ani de zile muncesc pentru ca apa să ajungă în casele oamenilor din Valea Jiului. O carte necesară mai ales într-o zonă în care este o obişnuinţă în a  se scrie doar despre minerit.
      Mi-am găsit cu greu un loc în foaierul Teatrului I.D.Sârbu din Petroşani unde a avut loc evenimentul. Momentul lansării acestei cărţi nu putea să coincidă mai bine decât cu împlinirea a 20  de ani de activitate a firmei care se ocupă cu distribuţia apei în Valea Jiului. Un angajat , în şoaptă , îmi spune că nu este chiar aşa simplu cu distribuţia apei, că sunt peste 50 km de reţea de întreţinut, că se lucrează 24 din 24 ore/zi şi 365 din 365 zile/ an. Era mândru când vorbea, dar simţeam şi durerea în vorbele sale că lumea nu apreciază munca lor. Am simţit emoţiile unor oameni care au fost premiaţi pentru activitatea lor,  am văzut chiar lacrimi în ochii unei femei. 
    O doamnă a venit şi i-a mulţumit autorului cărţii după ce festivitatea se terminase. Era fericită: ,, iată prin această carte document, lumea află despre munca noastră, a oamenilor de la apă''.
      Păcăt de la asemenea evenimente lipsesc oamenii din Valea Jiului care au ajuns în diverse funcţii şi prin votul acestor oameni simpli, harnici şi discreţi de la ape. Costel Avram şi-a făcut datoria, prin acest eveniment şi prin această lansare de carte a trezit sentimentul de mândrie a angajaţilor de la ape, mândria că ei sunt cei care muncesc, ca locuitorii Văii Jiului să aibă apă în casele lor.
    Fiecare firmă din Valea Jiului ar trebui să publice a carte document despre trecutul său. Să nu ne ferim de trecutul nostru, chiar avem ce arăta urmaşilor noştri precum şi celor care trec prin Valea Jiului.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu